Marius Nenciulescu
Nimeni nu se va
apropia mai mult
S-au adunat toţi în jurul mesei să-mi vorbească,
iar eu nu pot, nu pot să înţeleg.
Nimeni nu se va apropia mai mult
de animalul fioros, nimeni nu-i va atinge
barba poleită!
E beţia locului în care mă aflu
şi
la fiecare pas pot vedea
fructe coapte
aşteptând cuminţi să cadă-n palma mea.
Razele soarelui în aer,
razele soarelui pe şosea!...
Tu vii, eu vin
Tu vii spre mine,
eu vin spre tine – aşa, ne rotim,
clipa creşte uriaşă,
uriaşă,
se sparge-n mii de bucăţi
şi amândoi stăm la o masă,
cofetăria zumzăie încet,
eu te privesc,
tu mă priveşti cum
torn încet,
dar atât de încet,
licoarea dulce-n pahar,
cum mâna, iată,
a rămas suspendată –
cu sticla de ea atârnând.
Doi îngeri
Câmpul fără de glas,
îmbibat de culoarea cailor care pasc răsfiraţi,
cu focuri înc-arzând la picioarele lor
şi eu,
de-a lungul şoselei,
căutând cu privirea
doi îngeri:
unul, în iarbă, deoparte
şi altul, undeva, în spatele meu.
Ca un fruct rostogolit
Ca un fruct rostogolit te-ai ivit în calea mea
şi privirile-mi s-au împlântat în tine,
te-au întors brusc înapoi. Gata de luptă,
gata să-ţi arăţi dexteritatea.
Aşa mă cunoşti,
aşa vreau să te cunosc, trup nobil!
Să stau în bătaia respiraţiei tale
şi c-un sărut cald să pătrund în tine
şi să te fac a mea!
Secundele zboară, ne cad în buzunare,
de pe-o creangă încă legănată
ne priveşte curios
chipeşă pasăre cu galbene sandale.
Soarele aşezat pe
pahar
În inima muntelui, la o masă de lemn,
eu şi cu tine.
Proaspăt sosiţi, prima ieşire.
Ne zâmbim.
Apoi începem cuminţi să privim:
pajiştea din jur,
brazii,
şoseaua pierzându-se după prima cotitură,
cerul...
Şi soarele,
care stă aşezat pe pahar.
L-a şi luat în stăpânire.
O, în curând, foarte curând,
la fel cu noi se va întâmpla!
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése